"Azi am tuns aproape 1/3 hectare de iarba si a durat vreo 8 ore de munca in folosul asociatiei de locatari (acasa). Daca in tara asta avem dreptul sa facem cancer de la tutun si ciroza de la alcool ia sa vedem cati vor sa incepem dememersurile pentru legalizarea cannabisului. Spor la laic-dizlaic", a scris Cheloo pe Facebook.

Cheloo este al patrulea condamnat care trebuie sa presteze in ultimii ani munca in folosul comunitatii in mica localitate Adunati, situata in apropierea mult mai cunoscutului oras Breaza, din judetul Prahova.

Tribunalul Prahova l-a condamnat, miercuri, pe Stefan Catalin Ion la doi ani de inchisoare cu suspendare cu un termen de supraveghere de patru ani si la plata unei amenzi penale de 4.500 de lei in dosarul de trafic de droguri instrumentat de DIICOT, in care artistul a incheiat un acord de recunoastere a vinovatiei cu procurorii DIICOT Ploiesti. Solutia poate fi atacata in termen de zece zile.

Citeste si: Cheloo, condamnat la munca in folosul comunitatii in comuna Adunati. La ce treburi vrea sa il puna primarul