Gala Premiilor UCIN 2017 va fi prezentata de frumoasa actrita Catalina Grama (alias Jojo), iar juriul, prezidat de Maia Morgenstern alaturi de membrii: Ileana Popovici, Sorin Ilfoveanu, Tudor Giurgiu, Florin Mihailescu, Varujan Vosganian si Stefan Velniciuc vor decide cine sunt castigatorii premiilor la cele 21 de categorii.

Potrivit unui comunicat remis 9am, personalitati marcante ca Beatrice Rancea, Emilia Popescu, Viorel Sergovici, Anca Turcasiu, Judith State, Toma Cuzin, Laura Cosoi, Irina Deleanu sau Daniela Nane vor avea misiunea de a decerna cele mai importante trofee ale cinematografiei romanesti, iar Cristi Puiu, Dana Dogaru, Dorian Boguta, Tora Vasilescu sau Adrian Paduraru sunt doar cativa dintre invitatii ce au confirmat prezenta la evenimentul filmului romanesc, din acest sezon.

Filmul "Sieranevada", in regia lui Cristi Puiu, a primit 12 nominalizari la 11 categorii, la editia din acest an a Galei Premiilor UCIN, pelicula intrand in competitia pentru Marele Premiu si Trofeul Uniunii Cineastilor din Romania, dar si pentru Premiul pentru regie.

Pe lista celor mai bune rezultate ale cinematografiei romanesti se afla si filmele ”Ilegitim” in regia lui Adrian Sitaru , ”Doua lozuri” regizat de Paul Negoescu, ”Caini” in regia lui Bogdan Mirica sau ”Orizont” in regia lui Marian Crisan, fiind nominalizate la mai multe categorii.

La editia din acest an, Uniunea Cineastilor din Romania va acorda doua Premii Academice: criticului si istoricului de film Eva Sirbu si actorului Ilarion Ciobanu (in memoriam), cat si Premiul Special al UCIN, acordat macheurului Mircea Voda.

Cinematografia romaneasca a reusit performante notabile, devenind foarte importanta in ultimii ani, iar existenta competitiei nationale si promovarea puternica a filmului romanesc este absolut necesara.

Gala Premiilor UCIN 2017, va fi inregistrata si transmisa de postul de televiziune TVR3.

Citeste si: Gala Premiilor UCIN, la a 45-a editie. Uniunea Cineastilor din Romania anunta nominalizarile pentru cele 21 de categorii