Indragita cantareata ajunsese la spital din cauza unei raceli, iar sotul ei, Cornel Gales, sustine ca aceasta suferea de ciroza hepatica.

Jurnalista Mara Banica a postat pe Facebook, marti seara, un mesaj in care isi exprima regretul pentru pierderea cantaretei Ileana Ciuculete.

"Sunt in stare de soc. Am citit, scurt, in ziare. Apoi l-am sunat pe Cornel, in speranta unei glume proaste. Nu... Ileana s-a prapadit in spital, in bratele lui. Mi-a spus, printre lacrimile lui si ale mele, ca Ileana a facut o ciroza galopanta dintr-o hepatita C despre care nu stia. Doamne! Mie tot nu-mi vine sa cred! (...) Mi-e greu sa vorbesc de ea la trecut. Foarte greu. Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul!", a scris Mara Banica pe Facebook.
Ileana Ciuculete: o cariera remarcabila de aproape 50 de ani Ileana Ciuculete s-a nascut in 20 septembrie 1957, in comuna doljeana Vela. Ea a absolvit Liceul de matematica-fizica “Traian” din Drobeta Turnu-Severin.

Pentru calitatile sale vocale, Ileana Ciuculete a fost angajata de la 14 ani, cu dispensa de varsta, la orchestra de muzica populara “Doina Olteniei” a Filarmonicii din Craiova.

De-a lungul timpului, a fost solista mai multor ansambluri folclorice, printre care Ansamblul "Nicolae Balcescu" din Craiova, Ansamblul folcloric "Calusul" din Scornicesti si Ansamblul "Danubius" din Drobeta Turnu-Severin.

Artista a inregistrat peste 400 melodii proprii, avand 30 de albume.

In cariera sa, Ileana Ciuculete a primit trei discuri de aur si un disc de platina in Romania, precum si un disc de aur in Serbia, scrie News.ro.