Sambata, 3 decembrie, la ora 21.00, HISTORY® arunca o privire asupra maririi si decaderii ucigasului, traficantului de droguri si eroului popular Joaquin “El Chapo” Guzman in documentarul ”Marirea si decaderea lui El Chapo”. Cu toate ca povestea lui este bine-cunoscuta, documentarul de doua ore ne prezinta informatii fara precedent despre omul din spatele mitului, care a reusit sa fuga din inchisoare de doua ori pana in prezent. De asemenea, vom afla si care a fost influenta cartelului sau asupra Statelor Unite.


In sambata urmatoare, si anume pe 10 decembrie, HISTORY® aduce in premiera documentarul ”D.B. Cooper: Caz inchis?”, in care putem examina povestea celebrului D.B. Cooper, primul si singurul terorist aerian care a deturnat un avion pe teritoriul SUA si a reusit ulterior sa fuga. Cazul acestuia ramane unul dintre marile mistere nerezolvate ale Statelor Unite ale Americii, care a inspirat de-a lungul timpului scriitori, regizori sau muzicieni.

Potrivit unui comunicat remis 9am, povestea a inceput pe 24 noiembrie 1971, cand un barbat la costum si cravata, imbarcat sub numele Dan Cooper, a deturnat un avion al companiei Northwest Orient Airlines cu destinatia Seatle, Washington. Barbatul a anuntat echipajul ca are o bomba in valiza si a cerut 200.000 $ bani-gheata si patru parasute. La scurta vreme dupa ce a primit rascumpararea, a sarit din Boeingul 727 in noapte, undeva intre Seatle si Reno, Nevada, si nu a mai fost vazut niciodata. In cei 45 de ani de la acest jaf celebru, FBI a investigat peste o mie de potentiali suspecti, dar intrebarea ramane: cine a fost D.B. Cooper? A murit? A supravietuit? Si mai traieste oare si azi?