Potrivit unui comunicat remis 9am, cinefili devotati productiilor de la inceputul anilor 2000 si noua generatie de iubitori de film pot viziona impreuna sapte filme romanesti de referinta, apartinand unora dintre cei mai cunoscuti si mai apreciati regizori ai ultimilor ani. Ecranizari consacrate sau recente lansari de succes vor putea fi urmarite, timp de cinci zile, la pretul unic de 16 lei.

„Ne bucuram sa vedem ca, in ultimii ani, filmele romanesti sunt tot mai des apreciate de public, iar ca, prin acest proiect, sustinem productiile autohtone asa cum numai un cinematograf stie – aducandu-le mai aproape de cei care le asteapta”, a declarat Simona Manea, Entertainment Business Unit Marketing Director in cadrul Baneasa Developments.


Din calendarul proiectului fac parte Aferim (Radu Jude), Closer to the moon (Nae Caranfil), Sieranevada (Cristi Puiu), Pozitia copilului (Catalin Peter Netzer), Comoara (Corneliu Porumboiu), Caini (Bogdan Mirica) si Bacalaureat (Cristian Mungiu), conform programului afisat pe site-ul grandentertainment.ro.