El este un zeu al muzicii heavy metal, supranumit “Printul Intunericului”, dar pentru Jack Osbourne este doar tatal sau. Cand Jack era mic, Ozzy era mai mereu in turneu cu trupa pe care o conducea, Black Sabbath. Nu aveau timp de excursii cu familia. Dar acum, cand in viata lui Ozzy exista mai mult echilibru si Jack isi poate face si el timp, tatal si fiul pornesc la drum pentru calatoria vietii lor.

Ca doi pasionati de istorie auto-proclamati, Ozzy si Jack pleaca in calatorie pentru a vizita cateva dintre locurile cele mai incarcate de istorie, intr-o aventura ce contine o doza buna de relationare tata-fiu. Seria in zece parti se va dovedi edificatoare pentru amandoi, va alimenta pasiunea lor pentru istorie si va fi presarata cu momente amuzante pe tot parcursul acesteia. Nu vor avea insotitori de drum, autocare de turneu sau limite impuse, de aceasta data, ci doar o lista de locuri iconice pe care sa le viziteze, precum Muntele Rushmore, Stonehenge, Alamo, Roswell, Jamestown Settlement si Sun Studios.

Potrivit unui comunicat remis 9am, in drumul lor, cei doi vor intalni o serie de personaje pline de culoare, de la „adevaratul” rege Arthur, care-i unge cavaleri la Glastonbury, pana la exploratorul Rattlesnake Randy, care si-a dobandit porecla gratie unor evenimente foarte neobisnuite.
Serialul “In jurul lumii cu Ozzy si Jack” are premiera in exclusivitate pe HISTORY marti, 11 octombrie, la ora 21.