Directorul general al Festivalului Untold, Bogdan Buta, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, ca in cele patru zile de festival vor evolua peste 170 de artisti din Romania si strainatate, printre care Avicii, David Guetta, Armin Van Buren.

"Festivalul Untold, care este evenimentul major din cadrul proiectului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeana a Tineretului, va aduce beneficii imense comunitatii, fiind primul festival de nivel mare organizat in Romania. Ne asteptam la peste 250.000 de persoane, venite din toata lumea, din tari precum Mexic, Noua Zeelanda, Japonia, Filipine, Canada. Vor fi amenajate opt scene, in zona Cluj Arena – Sala Polivalenta, din care cea mai mare va avea 80 de metri latime si 18 metri inaltime. Pe aceste scene vor evolua peste 170 de artisti din Romania si strainatate, printre care Avicii, David Guetta, Armin Van Buren", a spus Buta.

In aceeasi conferinta de presa, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat ca Festivalul Untold este cel mai mare spectacol din istoria orasului, care a necesitat o mobilizare fara precedent din partea autoritatilor, scrie MEDIAFAX.

"Vor fi, in cele patru zile ale Untold, restrictii de circulatie in zona stadionului Cluj Arena - Sala Polivalenta - Parcul Mare, vom asigura transport public non-stop, inclusiv de noapte, dar si peste 6.000 de locuri de parcare in plus. Cluj-Napoca va avea de castigat din punct de vedere al imaginii si din punct de vedere financiar, va pune orasul pe harta mondiala a spectacolelor", a subliniat Boc.

In cadrul Festivalului Untold va fi amenajat un spital de campanie, ordinea si linistea publica urmand sa fie asigurate de peste 700 de politisti si jandarmi. Bugetul total al Festivalului Untold este de circa 4 milioane de euro, din care 10 la suta, adica 400.000 de euro, reprezinta contributia Primariei Cluj-Napoca.