Cunoscuta pentru hiturile "Damn I Wish I Was Your Lover" si "As I Lay Me Down", Sophie B. Hawkins a urmat un tratament de fertilizare, folosind un ovul prelevat in urma cu 20 de ani, si a recunoscut ca are dubii privind modul in care se va descurca in rolul de mama singura a doi copii.
Fiul sau, Dashiell Gaston Hawkins, nascut in 2008, care poarta numele managerului artistei, regizoarea Gigi Gaston, cu care cantareata a avut si o relatie amoroasa de sase ani, ce s-a incheiat in 2014, este incantat de aparitia surorii sale. "Familia noastra este completa acum", a spus Sophie B. Hawkins.
"Dashiell are propria sa relatie cu acest copil, eu sunt cea ingrijorata, dar asta va lua sfarsit cand va veni pe lume", a declarat artista cu cateva saptamani inaintea nasterii.
Sophie B. Hawkins a debutat, in 1992, cu albumul "Tongues and Tails", material discografic urmat de alte patru: "Whaler" (1994), "Timbre" (1999), "Wilderness" (2004) si "The Crossing" (2012).
In 2012, a interpretat rolul Janis Joplin in spectacolul de teatru "Room 105: The Highs and Lows of Janis Joplin", scris si regizat de Gigi Gaston, care a realizat si un documentar despre cantareata, "The Cream Will Rise", in 1998.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cantareata Sophie B. Hawkins, mama pentru a doua oara, la 50 de ani.