Paul Verhoeven, un regizor in varsta de 73 de ani, cu doua lungmetraje la activ, i-a dat in judecata pe organizatorii Festivalului de la Cannes pentru homofobie, pentru ca festivalul nu a selectat, in 2009, filmul sau "Teenagers", o drama despre lumea gay si terorism.

Acuzatiile cineastului au fost catalogate de jurnalistii francezi drept absurde, avand in vedere ca Festivalul de la Cannes a sustinut si promovat multe filme cu teme gay, intre care si pelicula "Adèle: Capitolele 1 si 2/ La vie d'Adèle", regizata de Abdellatif Kechiche si premiata cu Palm d'Or, la editia din 2013 a evenimentului, scrie MEDIAFAX.

Procesul deschis de Paul Verhoeven, al carui nume este identic cu cel al regizorului olandez care a realizat "Total Recall" si "Instinct Primar/ Basic Instinct", este primul intentat vreodata impotriva Festivalului de Film de la Cannes, potrivit relatarilor presei internationale.

Filmul "Teenagers" a primit cronici destul de proaste, dar a castigat un premiu la gala California Film Awards.

Editia din 2015 a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc in perioada 13-24 mai.