Starul american a fost internat la UCLA Medical Center din Los Angeles pe 26 ianuarie si, ulterior, a fost nevoit sa dea o declaratie pentru a dezminti informatiile false aparute in presa, potrivit carora actorul ar fi suferit o interventie chirurgicala ce a constat in extirparea unei tumori de la nivelul gatului.

Val Kilmer nu a oferit alte detalii despre afectiunea sa, insa duminica, a publicat pe Twitter o fotografie in care apare zambitor, intr-un automobil, pe scaunul din dreapta soferului. Fotografia este insotita de urmatorul mesaj: "Aceasta poza a fost facuta vineri, dupa ce am fost externat si in timp ce mergeam spre casa. Libertate!!!".
Val Kilmer, transportat de URGENTA la spital Val Kilmer le-a spus anterior fanilor ca importanta spitalizarii sale a fost exagerata, insa a recunoscut ca a fost tratat in sectia de terapie intensiva a spitalului respectiv. Actorul american este adeptul unui cult religios, Christian Science, ai carui membri nu urmeaza tratamente medicale si considera ca bolile sunt de fapt niste iluzii ce pot fi corectate prin rugaciune, scrie MEDIAFAX.

Val Kilmer a fost unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood in anii 1990. Printre rolurile importante din cariera actorului american se numara cele din filmele "Batman Forever" (1995), "Top Gun" (1986), in care l-a interpretat pe locotenentul Tom "Iceman" Kazansky, si "The Doors", din 1991, regizat de Oliver Stone, in care l-a interpretat pe legendarul Jim Morrison.