"Ofer studiourilor Sony Pictures 100.000 de dolari pentru drepturile asupra «The Interview». Il voi difuza gratuit pe blogul meu. Va rog sa ma contactati pe adresa filialei braziliene a Studiourilor Sony", a scris scriitorul Paulo Coelho pe contul sau de Twitter, citat de AFP.

Miercuri, Sony Pictures Entertainment (SPE) a decis sa anuleze lansarea filmului "The Interview", dupa un atac informatic fara precedent si amenintarile primite din partea unui grup de pirati cibernetici - GOP -, care au amenintat proprietarii de cinematografe si spectatorii americani.

Filmul "The Interview", o comedie-satira despre un complot fictiv al CIA care vizeaza asasinarea liderului nord-coreean Kim Jong-un, ar fi trebuit sa fie lansat in Statele Unite de Craciun.

"S-a creat un precedent teribil. Este o amenintare care a dat rezultate. E ca si cum teroristii ar castiga, iar cu teroristii nu negociezi. Am trait intens cazul Salman Rushdie si scandalul generat de volumul sau «Versetele satanice», dar acum este inca si mai grav", a declarat Paulo Coelho, intr-un interviu publicat pe site-ul cotidianului brazilian O Globo.

Scriitorul britanic Salman Rushdie, autorul "Versetelor satanice" - carte ce contine un pasaj in care prostituate viseaza sa devina femeile lui Mahomed -, a fost condamnat la moarte pe 14 februarie 1989, printr-un decret religios - "Fatwa" - emis de ayatolahul Rouhollah Khomeini. Fondatorul Republicii islamice Iran a cerut tuturor musulmanilor sa-i execute rapid pe autorul si pe editorii cartii, indiferent unde s-ar afla, pentru ca nimeni sa nu mai indrazneasca sa ofenseze valorile sacre ale musulmanilor. In septembrie 1998, autoritatile iraniene au promis ca nu se va aplica decretul, dar totusi nu l-au anulat. In 1991, traducatorul nipon al cartii a fost asasinat, iar traducatorul italian a fost ranit.
SUA: Sony a fost atacata de Coreea de Nord In 2012, recompensa oferita pentru asasinarea scriitorului britanic de origine indiana Salman Rushdie a fost marita cu 500.000 de dolari de o organizatie religioasa din Iran si a ajuns in prezent la suma de 3,3 milioane de dolari, dupa cum a relatat recent presa internationala. Scriitorul a trait mai multi ani sub protectia politiei britanice, scrie MEDIAFAX.

Paulo Coelho s-a nascut la Rio de Janeiro, in 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cartile sale au fost traduse in 80 de limbi si editate in peste 170 de tari, atingand, pana in prezent, vanzari de peste 165 de milioane de exemplare in intreaga lume, iar in Romania, de peste un milion de exemplare. Inainte de a deveni un "fenomen literar", a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist si poet. In 1986 a facut pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viata si cariera.

In 2009, a intrat in Guinness Book ca autorul celei mai traduse carti (romanul "Alchimistul"). Acestuia i s-au decernat 115 premii si distinctii internationale, iar in 2007 a fost numit ambasador al pacii pentru Natiunile Unite. Este membru al Academiei de Litere Braziliene din 2002.

In limba romana sunt disponibile urmatoarele volume ale lui Paulo Coelho: "Jurnalul unui Mag" (1987), "Alchimistul" (1988), "Brida" (1990), "Walkiriile" (1992), "La raul Piedra am sezut si-am plans" (1994), "Al cincilea munte" (1996), "Manualul razboinicului luminii" (1997), "Veronika se hotaraste sa moara" (1998), "Diavolul si domnisoara Prym" (2000), "Unsprezece minute" (2003), "Zahir" (2005), "Vrajitoarea din Portobello" (2006), "Ca un rau care curge" (2006), "Invingatorul este intotdeauna singur" (2008), "Aleph" (2010), "Manuscrisul gasit la Accra" (2012), "Adulter" (2014). De asemenea, sunt disponibile numeroase dramatizari, CD-uri si jocuri electronice dupa cartile sale.