"Pride", inspirat din povestea reala a unei activiste lesbiene care a luptat pentru drepturile persoanelor gay in Marea Britanie in anii 1980, a castigat nu doar trofeul principal ("cel mai bun film"), ci si premiile pentru interpretare secundare, prin actorii Imelda Staunton si Andrew Scott.
Brendan Gleeson s-a impus la categoria "cel mai bun actor", pentru rolul interpretat in filmul "Calvary", iar Gugu Mbatha-Raw s-a impus la categoria "cea mai buna actrita", pentru rolul din lungmetrajul "Belle".
Regizorul Richard Linklater a fost prezent la aceasta gala si a urcat pe scena pentru a primi trofeul acordat lungmetrajului sau "Boyhood", la categoria "cel mai bun film independent international", dedicand acest premiu uneia dintre sursele sale de inspiratie, regizoarea britanica Lindsay Anderson, scrie MEDIAFAX.
Yann Demange a fost desemnat "cel mai bun regizor", pentru lungmetrajul sau de debut "'71", a carui actiune este plasata in Irlanda de Nord.
La categoria "cel mai bun scenariu" au fost premiati Jon Ronson si Peter Straughan, scenaristii filmului "Frank".
Premii speciale au fost acordate actritei Emma Thompson, care a primit prestigiosul Richard Harris Award pentru contributia deosebita adusa industriei de film britanice, dar si actorului Benedict Cumberbatch, starul filmului "The Imitation Game", recompensat cu Variety Award.
Gala BIFA celebreaza filmele britanice realizate cu bugete de productie mai mici de 20 milioane de lire sterline. Trofeele din acest an au fost decernate de un juriu care a fost prezidat de Tom Hooper, regizorul filmului "Discursul regelui".
Cea de-a 17-a editie a galei BIFA a avut loc la Londra, duminica seara.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului "Pride", desemnat cel mai bun film al anului la gala BIFA 2014.