Serialul TV "Betty cea urata" a fost difuzat in Statele Unite in perioada 2006 - 2010 si a acumulat o baza de fani foarte fideli, iar actorii insista in prezent pe langa creatorului show-ului, Silvio Horta, sa scrie o versiune pentru Hollywood a povestii.

Actrita Ana Ortiz, care a interpretat rolul Hilda Suarez, sora din film a personajului principal, Betty, a vorbit recent despre o versiune pentru cinema a serialului. "Mi-ar placea sa spun ca se lucreaza la un film. Tocmai m-am vazut cu Vanessa (Vanessa L. Williams, actrita care a interpretat rolul Wilhelmina in serial, n.r.) si suntem foarte hotarate, tinem pumnii ca proiectul sa iasa. Cred ca Hilda (personajul din serial, n.r.) va fi casatorita si va avea un salon de infrumusetare, iar Betty ar putea avea propria revista", a declarat Ana Ortiz.

Actrita in varsta de 43 de ani a mai spus ca ar dori ca Bette Midler sa aiba o aparitie in film.

"Este o poveste care se desfasoara in New York, asa ca ar trebui sa aiba vedete din New York. Intotdeauna ne-am dorit ca Bette Midler sa apara in serial", a spus Ortiz, care a precizat ca actorilor le-ar placea sa si cante. "De ce sa nu facem si un musical pe Broadway despre Betty cea urata. Tuturor ne place sa cantam. Unii canta mai bine. In mod clar, Vanessa Williams este o cantareata extraordinara, dar tuturor ne place sa ne imaginam ca ne descurcam sa cantam", a mai spus Ana Ortiz.

Serialul TV "Betty cea urata/ Ugly Betty" a fost difuzat in Statele Unite de postul ABC din septembrie 2006 pana pe in aprilie 2010. Show-ul a fost creat de Silvio Horta, plecand de la ideea telenovelei columbiene "Yo soy Betty, la fea", creata de Fernando Gaitán.