Cinci regizoare vor fi selectionate pentru a realiza aceste scurtmetraje, care vor fi dedicate unor personaje centrale din franciza "Twilight". Noul proiect se intituleaza "The Storytellers - New Creative Voices of The Twilight Saga". Autoarele celor cinci scurtmetraje vor fi consiliate de un grup de experti din care vor face parte Kristen Stewart, protagonista filmelor din seria "Twilight", dar si scriitoarea Stephenie Meyer, autoarea romanelor pe baza carora au fost realizate acele filme.

Acest proiect va fi produs de studiourile Lionsgate in colaborare cu organizatia Women in Film si cu compania Facebook. Fanii popularei francize "Amurg" sunt incurajati sa se implice la randul lor in acest proiect. Filmarile vor debuta anul viitor. Franciza "Twilight" are la baza romanele scriitoarei Stephenie Meyer, care au fost traduse in 37 limbi si s-au vandut in peste 100 de milioane de copii pe plan mondial.