Charles D. Goodman, in varsta de 86 de ani, a deschis acest proces la Tribunalul din San Miguel County si spune ca, din cauza gardului construit pe proprietatea pe care Oprah Winfrey a cumparat-o, recent, in apropiere de Telluride, in sud-vestul statului Colorado, rezidentii nu mai au acces la drumurile publice.
Oprah Winfrey, in varsta de 60 de ani, a cumparat aceasta proprietate de 26,5 hectare in Mountain Village - detinuta in trecut de Oficiul Silvic din Statele Unite - cu suma de 10,8 milioane de dolari, in martie 2014.
De atunci, spune Charles D. Goodman, compania vedetei hollywoodiene a ignorat clauzele Oficiului Silvic potrivit carora accesul la drumurile publice trebuie respectat in toate contractele ce vizeaza tranzactiile de terenuri. Reclamantul spune ca, in prezent, atat familia sa, cat si alti localnici nu mai au acces la un drum public, desi s-au bucurat de acest privilegiu in ultimii 30 de ani.
"Nu-mi pasa ca Oprah este vecinul nostru, insa, daca ne va taia accesul la drum, nu voi considera ca aceasta este o situatie acceptabila", a declarat Goodman pentru The Denver Post.
Intr-un interviu pentru TMZ.com, el a adaugat: "Nu am nicio obiectie ca Oprah sa isi construiasca o casa. Insa nu-mi place ideea ca accesul meu spre un drum public sa fie blocat de o poarta si niste garduri".
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Oprah Winfrey, data in judecata de un profesor de fizica nucleara.