Elsa Pataky a nascut doi baietei, la o clinica la Los Angeles, a confirmat purtatorul de cuvant al cuplului, vineri, pentru People. Chris Hemsworth si Elsa Pataky mai au o fetita, India Rose, in varsta de un an si zece luni.
Elsa Pataky si Chris Hemsworth si-au facut publica relatia in septembrie 2010 si s-au casatorit pe 28 decembrie 2010, in Indonezia, transmite MEDIAFAX.
Elsa Pataky este o promitatoare actrita spaniola, nascuta la Madrid. Tatal ei este un biochimist spaniol, José Francisco Lafuente, iar mama ei, Cristina Pataky Medianu, de profesie editor, este de origine romano-maghiara. Pataky a urmat cursurile facultatii de jurnalism la Universidad de San Pablo CEU. In timpul facultatii, ea a urmat si cursuri de actorie.
Dupa o serie de roluri in seriale TV, Pataky a aparut in peste zece filme spaniole, iar in 2004 a jucat in "Iznogoud, marele vizir/ Iznogoud", care a avut un mare succes de public. A mai jucat in filmul "Avionul cu serpi/ Snakes on a Plane" (2006), de David Ellis, alaturi de Samuel L. Jackson, dar si in "Ninette", de José Luis Garci, in seria TV mexicana "Mujeres Asesinas", "Give 'Em Hell, Malone" si "Cod galben de crima/ Giallo", de Dario Argento. Actrita a putut fi vazuta si in partea a cincea a francizei "Fast and Furious".
Chris Hemsworth a devenit celebru cu rolul Kim Hyde din serialul australian "Home and Away". Hemsworth a jucat rolul zeului Thor in filmul omonim ce a fost lansat in 2011, dar si in "The Avengers", filmul cu cel mai bun debut din istoria box office-ului nord-american. A mai jucat in filme precum "Star Trek" (2009), "Cash" (2010), "Alba ca Zapada si Razboinicul Vanator/ Snow White and the Huntsman" (2012) si in lungmetrajul SF "Thor: Intunericul/ Thor: The Dark World".
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Actrita spaniola de origine romana Elsa Pataky a nascut gemeni.