"Se fac cercetari pentru a stabili cu exactitate toate imprejurarile in care s-a produs acest deces si pentru a elimina orice posibile speculatii ulterioare", a declarat, joi seara, purtatorul de cuvant al Politiei Gorj.
Trupul neinsufletit al mamei Monicai Gabor a fost preluat de la locul incidentului de catre legisti, fiind transportat la Serviciul de Medicina Legala Gorj, unde va fi facuta necropsia pentru a stabili cauzele decesului, dupa care rudele o vor putea duce pe femeie acasa, la Bacau, pentru inmormantare.
Primarul din Polovragi, Stefan Fasuiescu, spune ca incidentul in urma caruia a murit mama Monicai Gabor a avut loc pe un drum neasfaltat, la aproximativ o suta de metri distanta de Pestera Polovragi, pe Cheile Oltetului, unde aceasta se afla impreuna cu un grup de 17 turisti veniti de la Bacau.
Primarul Stefan Fasuiescu a mai afirmat ca in zona versantii, inalti de zeci de metri, nu sunt acoperiti cu plasa, intrucat din cauza vegetatiei si a peretului drept al stancii acest lucru este imposibil. Fasuiescu, aflat la al patrulea mandat, a precizat ca de cand este la conducerea Primariei Polovragi nu au mai fost inregistrate astfel de incidente in zona.
La randul sau, seful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a declarat ca in zona nu au mai fost inregistrate pana acum caderi de pietre.
Grupul te turisti din care facea parte si Veronica Bulai a innoptat la manastirea Polovragi iar dupa amiaza, dupa ce a vizitat Pestera Polovragi, in drum spre Cheile Oltetului la cererea Veronicai soferul microbuzului a oprit, scrie libertatea.ro.
"Pe drumul spre Cheile Oltetului, doamna Bulai mi-a cerut sa opresc ca sa coboare si sa faca poze. Odata cu ea au mai coborat patru-cinci persoane. De pe versant au inceput sa cada pietre. Mama Monicai a fost lovita in cap de un bolovan de aproape sapte kilograme. Pur si simplu i-a crapat capul. A murit pe loc", a declarat soferul microbuzului.
"Rana provocata de bolovan a fost fatala, este vorba de o fractura deschisa de craniu", a mai spus aceasta. Alte doua femei din grup au fost ranite usor, acestea au refuzat internarea.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cele mai noi detalii in legatura cu moartea mamei Monicai Gabor: S-a deschis o ancheta.