Potrivit paginii oficiale a lui Snoop Dogg, turneul european, care se va desfasura in perioada 27 august - 24 septembrie, cuprinde tari precum Polonia, Finlanda, Suedia, Croatia, Franta si Budapesta. Al noualea album de studio al artistului se numeste "Ego Trippin" si a fost lansat pe 11 martie.

Snoop a precizat pe site-ul sau ca albumul are acest titlu deoarece reprezinta un punct in care isi doreste sa fie sincer fata de propria persoana, iar piesele de pe acest album sunt libere de orice constrangeri.

Snoop Dogg, sub numele lui adevarat Cordozar Calvin Broadus Jr., s-a nascut pe 20 octombrie 1971 in California si este cantaret de rap, producator de albume si actor. A debutat pe scena cu numele de Snoop Doggy Dog, in 1993, cand a lansat albumul "Doggystyle", materialul fiind primul album de debut care a intrat pe locul 1 in topuri. In 1998 si-a schimbat numele in Snoop Dogg, parasind casa de discuri Death Row pentru No Limit Records.

Snoop Dogg a vandut aproape 20 de milioane de albume in Statele Unite, printre cele mai cunoscute hituri numarandu-se: "Who Am I (What's My Name)?", "Groupie Luv", "From tha Chuuuch to da Palace", "Drop It Like It's Hot" si "That's That Shit".