"Am primit oferte importante din partea unor case de film, dar si de la unele televiziuni, chiar si de la Hoolywood. Vreau sa ma inscriu la o scoala de actorie, daca va fi necesar, sunt dispus sa merg la Actors Studio, in New York. Mereu am fost fascinat de lumea showbizului", a afirmat Coco.

Dupa ce a abandonat cariera de fotbalist, Francesco Coco a devenit agent imobiliar. "As putea continua aceasta afacere, dar simt ca imi place mai mult spectacolul. M-am sfatuit cu Simona Ventura (n.r. moderatoare de televiziune), care imi este ca o sora. Ea m-a incurajat intotdeauna spre aceasta meserie", a spus fostul jucator al lui Inter.

Francesco Coco a debutat in Serie A la AC Milan, echipa la care a jucat intre 1995 si 2001 si unde era privit ca inlocuitorul lui Paolo Maldini. In 2001 a fost imprumutat la Barcelona, iar un an mai tarziu a fost cedat la Inter, intr-o afacere care l-a mai cuprins pe Clarence Seedorf. Fundasul a petrecut cinci sezoane la formatia din Milano, insa din cauza accidentarilor a evoluat destul de rar ca titular. In 2007, Coco a decis sa-si incheie cariera sportiva.