Ieri, in jurul orei 14.30, avionul care a adus-o pe Andreea Marin din Africa, dupa o escala lunga la Paris, a aterizat pe Aeroportul Henri Coanda. Cum era de asteptat, sotul ei, Stefan Banica Jr., a mers sa o astepte. Si, ca asteptarea sa fie mai placuta, l-a luat cu el pe fiul sau, Radu Stefan. Banica Jr. si Radu au ajuns la aeroport mai devreme decat isi propusesera. Au parcat masina si, in prima faza, fiind intr-o zona intens circulata, s-au refugiat pe bancheta din spate, escaladand spatarele scaunelor din fata. Si au stat ascunsi o vreme pana cand, pesemne, au simtit nevoia sa ia o gura de aer. Au coborat si au cautat o masuta mai retrasa langa gardul parcarii. Acolo au asteptat cuminti semnalul Andreei. In tot acest rastimp, Stefan i-a aratat fiului sau avioanele care le treceau pe deasupra capetelor, decoland si aterizand pe aeroport. Micutul a primit vesel si vadit interesat toate informatiile oferite de tatal lui.

Sarut peste carutul de bagaje

Pesemne, conventia era ca Andreea sa-i sune in momentul in care se pregateste sa iasa din aeroport. Dupa ce a raspuns la telefon, Banica si fiul sau au mers direct in parcarea din fata aeroportului, unde iubita lui sotie ii astepta cu un cos urias de cadouri, cel mai probabil cumparate pe durata escalei din Paris.