Dupa cateva zile petrecute alaturi de fiica sa, Andreea Marin se pregateste pentru o noua deplasare. Ea va pleca saptamana viitoare in Niger, impreuna cu un reprezentant UNICEF Romania si cu Calin Vrabie, de la National Geographic, vechiul ei partener cu care a mai colaborat la documentarele “Cuba secreta”, “Irak-batalionul Soimilor”, “Kilimandjaro 2001”, pentru a realiza un material transmis cu ocazia Galei Unicef, din 10 mai, care va avea loc in doua studiouri ale Televiziunii Romane. “Ne vom intoarce la timp, pentru a monta materialul. La Gala Unicef sute de personalitati, din toate domeniile, din tara si strainatate ne vor fi alaturi intr-un teledon -maraton care va aduna bani pentru proiecte care au in prim-plan drepturile copiilor, dar mai ales implementarea in Romania a asa-numitelor spitale “Prieten al copiilor””, a spus vedeta.

Andreea si-a luat deja masuri de precautie, pentru a se intoarce sanatoasa in tara. Asa cum a procedat si cand a fost in Africa, in urma cu ceva timp, vedeta a inceput deja sa-si faca vaccinurile impotriva malariei, dupa cum ea insasi a marturisit. Recent, o alta vedeta care s-a intors de pe continentul african, Ileana Pescariu, s-a ales cu o malarie.