Politistii au aflat ca Renfro ar fi baut cu prietenii sai, cu o noapte inainte de a fi gasit mort. Cauzele clare ale decesului actorului nu au fost identificate, chiar daca exista banuila ca Renfro ar fi murit din cauza unei supradoze de droguri si alcool. Politistii spera ca autopsia ii va edifica.

Avocatul lui Renfro, Richard Kaplan a declarat ca nu stie daca moartea clientului sau a fost provocata de problemele sale de dependenta. „ Se straduia din rasputeri sa scape de problemele acestea”, a spus avocatul. „ Era o persoana minunata”, a mai adaugat Kaplan.

In ultimii ani, Renfro a fost cunoscut mai curand din cauza problemelor sale cu drogurile decat pentru actorie, comenteaza CNN.

Cariera lui Brad Renfro a inceput la varsta de 12 ani, cand a jucat alaturi de Susan Sarandon si Tommy Lee Jones in "The Client”. Renfro a mai jucat de asemenea si in filme ca „Sleepers”, „Deuces Wild”, „Apt Pupil” si „The Jaket”.