"Zapatos Blancos", show-ul cu care a venit anul acesta la Bucuresti, a fost deschis cu un moment care a apartinut in totalitate muzicienilor care l-au acompaniat pe dansator pe toata durata show-ului. "Uvertura" a fost menita sa incalzeasca publicul, introducandu-i pe cei prezenti in atmosfera calda a ritmurilor dansurilor andaluze.

Cortes si-a facut apoi aparitia, luand prin surprindere spectatorii, traversand scena imbracat intr-un costum special si o palarie, totul de culoare neagra. Doar din cateva batai din picior, el a si cucerit spectatoarele care oftau deja cu anticipatie. De altfel, publicul l-a rasplatit din plin pe artist cu numeroase serii de aplauze, pe parcursul show-ului. La fel ca la spectacolul sustinut anul trecut de artist, Sala Palatului s-a dovedit iarasi neincapatoare pentru spectatorii veniti sa-l admire pe magicianul dansului flamenco.

Cortes a dansat cu bine-cunoscuta-i pasiune si insufletire, el nefiind la curent cu tragedia de acasa, unde bunica lui, in varsta de 90 de ani, trecuse in nefiinta intr-un spital din Madrid. Culoarea hainelor sale, exceptand, desigur, celebrii pantofi albi, a fost intr-o concordanta stranie cu suferinta pierderii celei ce a avut grija de el in perioada fericita a copilariei.

Cu marturisirea smulsa in cadrul conferintei de presa de revenire in Romania, Joaquin Cortes a mai bifat o prezenta magica pe scena dansului pe teritoriul tarii noastre.