In ultima luna, fara ca presa sa afle ca s-a intors la studii, Shakira a urmat cursul care se numeste "Introducere in civilizatia occidentala: Civilizatiile antice din preistorie pina in 843 d.Hr. Potrivit managerului cintaretei in virsta de 30 de ani, Fifi Kurzman, Shakira a studiat singura, dar a luat si meditatii despre istoria si limbile vorbite in tarile unde a concertat. Shakira a urmat cursul timp de aproape o luna, de la inceputul lunii august, dupa turneul mondial "Oral Fixation". Shakira a vindut peste 30 de milioane de albume, de la debutul sau din 1996 cu "Pies Descalzos", si a cistigat doua Premii Grammy, primul in 2000, pentru cel mai bun album live, "MTV Unplugged", iar al doilea in 2005, cind "Fijacion Oral Vol.1" a cistigat la categoria cel mai bun album rock/alternativ latino. Cintareata este logodita cu Antonio de la Rua, fiul unui fost presedinte argentinian.