Margareta Semal, mama gemenelor si impresarul acestora, a declarat pentru EVZ ca Monica si Gabriela au fost consultate, urmand ca ele sa revina la clinica privata dupa ce isi vor rezolva alte afectiuni medicale de care sufera.

„Gabriela are doua pietre de cate un centimetru la rinichi si de aceea urmeaza sa fie supusa unei operatii de spargere a acestora cu ajutorul unui aparat”, a spus Margareta Semal.

Un astfel de aparat exista doar la Institutul de Urologie si Transplant Renal din Cluj-Napoca. Fetele de la Cheeky Girls au ales sa se trateze la Cluj deoarece tatal acestora este medic si va asista la toate procedurile medicale la care vor fi supuse.