Gata, stiu de ce are asa mult succes printre vedete Marius Moga. Stiu de ce fac toate coada, la usa lui, asteptind sa le compuna piese.

N-as fi stiut daca nu l-as fi auzit spunindu-i urmatoarele unuia dintre concurentii eliminati din concursul de cintat „Faimosii“: „Eu cred totusi ca tu ai o voce foarte buna si ca o sa ai o cariera formidabila“. Deci aia e, lucrurile se petrec, probabil, in felul urmator. Se duce Bambi la Moga in studio, scoate niste schelalaituri care n-au nici o legatura cu muzica, iar Micul Mozart da verdictul: „Dom'le, sint impresionat de cit de bine cintati, va prevad un viitor stralucit pe scenele lumii, prin urmare va voi compune o piesa cu care veti rupe in bucati toate topurile. Va pup, bazati-va pe mine!“. Dupa Bambi, urmeaza, desigur, trupele Sexxy, Mitzy si Fuffy. Care primesc de la Wolfgang aceleasi incurajari: „Fata, sper sa nu v-auda Madonna vreodata cintind, ca se va sinucide de invidie. Sinteti foarte bune, chiar mai bune decit Bambi, chestie la care, sincer, nu ma asteptam. Hai ca va compune tata niste piese meseriase rau! Pa!“.