Actrita din 'Mean Girls' a fost aspru criticata si pentru obiceul sau de a parasi clinica de reabilitare Wonderland unde a fost internata la inceputul anului, pentru cumparaturi sau intalniri la restaurant cu prietenii. In prezent ea se afla internata la clinica Promises din Malibu, loc destinat starurilor si devenit celebru dupa ce Britney Spears a fost la randul sau internata acolo. Conform presei americane, Lohan care s-a internat la Promises in urma cu o saptamana, a parasit deja de trei ori clinica pentru a se duce la o sala de fitness.

Un reprezentant al clinicii Promises a confirmat aceste informatii. 'Intr-adevar Lindsay s-a dus la sala de fitness', a precizat el, refuzand insa sa dea detalii despre regulamentele interioare ale centrului de recuperare Promises dupa ce jurnalistii l-au intrebat daca oricare dintre pacienti poate parasi incinta in perioada in care se afla in tratament.