Vedeta TVR 1 si-a retezat pletele de zina, arborind un look mai putin romantic, dar mult mai actual! Conform unei vesti de ultima ora, Andreea Marin Banica nu are de gind sa paraseasca postul public de televiziune si, mai mult decit atit, s-a implicat intr-un nou proiect, intitulat "Sub alt chip". Prima care apare sub alt chip, este prezentatoarea insasi! Dar, la prima editie a emisiunii (ce va avea loc miercuri, ora 20.20, la TVR 1), invitatii Andreei, Elena Udrea si Ilie Nastase, vor accepta sa imbrace, pentru o ora, o noua identitate si sa dezbata probleme si dileme ale vietii, impreuna cu moderatoarea emisiunii. Asadar, in fiecare miercuri, dupa Jurnal, Andreea Marin Banica ne va prezenta invitati "Sub alt chip", ca alternativa la "Surprize, surprize", care se apropie de incheierea ultimului sezon.