Dupa "Dance Star", o emisiune moderata de VJ-ita Diana Munteanu, Anda Adam a fost prezenta in studioul MTV si in cadrul productiei "Total Request Live", care se pare ca a prins la publicul tanar, datorita prezentei in fata camerelor a numeroase vedete, dar mai ales datorita caracterului interactiv al show-ului. Daca membrii trupei Parazitii au participat la un campionat de darts alaturi de trei membri ai publicului prezenti in platou, Andreea Banica a gatit in direct o omleta, degustata apoi de toti participantii si propusa, chiar, spre a fi scoasa la licitatie.