Totusi, in aceasta toamna, "divertisii" aniverseaza un sfert de veac de cand au pasit prima data pe o scena si au starnit hohote de ras in public. Ce inseamna pentru Toni Grecu aceasta performanta? "Toata aceasta perioada a avut, pentru noi, ca liant, 'stilul de umor DIVERTIS>>, un umor pe care va lasam pe dumneavoastra, ca spectatori, sa-l teoretizati, noi pastrandu-ne placerea de a-l face.

Oficial, va anuntam ca 'Istoria DIVERTIS continua>>. Si, nu uitati, 'Desi omul se impotriveste, inteligenta contraataca>>", a spus Toni Grecu. Cum insa filmarile pentru noul sezon sunt in toi, "divertisii" au amanat petrecerea "Nuntii de argint". Un eveniment ca acesta, insa, nu poate fi trecut cu vederea, astfel ca staff-ul de la Antena1 a adus in platoul de filmare un tort imens, dar si sticle de sampanie pentru a marca asa cum se cuvine un sfert de veac marca Divertis.

Evenimentul a picat cum nu se putea mai bine, exact dupa o filmare in care majoritatea membrilor purtau pijamale. "Este ca si cum am face o petrecere in pijama. Nimic nu lipseste, pentru ca noi suntem si cei mai buni prieteni", a spus amuzata Jojo.