Revista Avantaje a decernat, miercuri seara, premiile "Femeia Anului". Trofeul pentru cea mai populara femeie a anului 2004 a fost obtinut de Corina Danila, cel pentru implicare si responsabilitate sociala a fost obtinut de Marie Rose Mociornita pentru contributia sa in cadrul Fundatiei Mobilmed, iar campioana Elisabeta Lipa a fost premiata pentru performanta in sport. Ministrul Culturii si Cultelor, Mona Musca, a obtinut premiul pentru promovarea si apararea drepturilor femeii.

Premiul pentru initiativa in ajutorarea semenilor a fost castigat de doctorul Elena Hincu, iar soprana Angela Gheorghiu a obtinut o distinctie pentru arta si cultura, datorita contributiei aduse la imbunatatirea imaginii Romaniei in strainatate.
Trofeele inmanate sunt din opalin si au fost create de sculptorita Mariana Pachis.