Fiecare editie aduce in atentia telespectatorului cite doua paranghelii si il invita s-o voteze pe cea care i s-a parut mai misto si mai bine organizata. N-am inteles exact care-i miza acestui vot, dar cred ca pot trai linistita si fara s-o cunosc. Ma ingrijoreaza insa un promo pe care-l tot vad si care anunta ca fiecare pereche de miri va primi cadou, de la sponsorul emisiunii, un cos cu mezeluri. Cum de ce ma ingrijoreaza? Pai, la foamea din tara asta, riscul sa se declanseze o avalansa de casatorii din interes pentru mezelurile alea e foarte mare. Si sa te tii dupa ce si-or potoli oamenii burtile si-o incepe avalansa de divorturi…