Aceasta in ciuda faptului ca nimeni nu le dadea sanse sa treaca nici macar de semifinala. Mihai Traistariu a reusit sa obtina locul 4 si totodata un record de punctaj, 172, cele mai multe din istoria participarii romanesti la Eurovision.

Cu cateva ore inainte de concurs imi spuneam ca indiferent de rezultat este important ca Mihai a facut senzatie la Atena. Colegii din presa straina ne rugau sa le "aranjam" interviuri cu Mihai, iar peste tot pe unde am circulat in Atena auzeam "Tornero" fredonat de turisti chiar si la micul dejun. Daca aflau ca sunt din Romania, ma felicitau, spunand ca Mihai e cel mai bun! Chiar si cu atata promovare, grecii ne-au dat doar 7 puncte...

Lordi a obtinut locul 1 la concursul de la Atena. Rockerii, porecliti "Dracii finlandezi ", la propriu, dar si la figurat i-au "furat" trofeul lui Mihai Traistariu, favoritul nr. 1 in concurs. Cu toate acestea, Mihai a strans la Atena cele mai multe puncte obtinute pana acum de Romania, din toate participarile la Eurovision. In ciuda rezultatului final, Mihai a fost numit de colegii de presa acreditati la Atena castigatorul acestei editii. Punctajele acordate de unele tari intre ele a aratat ca s-a votat si de aceasta data pe "cumetrii".

S-au alcatuit in fapt trei "bisericute": tarile nordice, care au votat intre ele si au sustinut Finlanda, tarile fostei Iugoslavii, care au votat Bosnia si Hertegovina si fostele state ale URSS, care au votat Rusia. Reusind un slalom printre acestea, Mihai a adunat 172 de puncte, mai mult decat Luminita Anghel, care desi a luat locul 3 anul trecut la Kiev, a strans 158 de puncte.