"Suntem fericiti sa anuntam nasterea lui Milan Pique Mebarak, fiul Shakirei Mebarak si al lui Gerard Piqué, nascut la 22 ianuarie, la ora 21.36 (20.36 GMT) la Barcelona, in Spania", au scris cei doi pe reteaua de socializare.

Milan cantareste trei kilograme, iar "mama si fiul sunt perfect sanatosi", au afirmat cei doi parinti.

Cotidianul catalan Sport a precizat ca nasterea a avut loc prin cezariana, la clinica Teknon din Barcelona. Potrivit unui alt cotidian spaniol, Mundo Deportivo, cantareata a sosit la centrul medical in jurul orei locale 18.30 (17.30 GMT), relateaza MEDIAFAX.

"Va rog sa va rugati pentru mine in aceasta zi atat de importanta din viata mea", a scris Shakira pe Twitter in cursul serii.