Sam Lufti, fostul manager al lui Britney Spears, i-a dat in judecata pe artista si pe parintii acesteia, acuzandu-i de defaimare si de concediere abuziva, informeaza MEDIAFAX.
Fostul manager al cantaretei americane sustine ca aceasta era dependenta de medicamente prescrise - consumand pana la 30 de medicamente pe zi - si devenise atat de instabila psihic, in 2008, incat s-a ras in cap pentru ca nu dorea ca parul ei sa fie analizat in cadrul unui test antidrog.
Joe Schleimer, avocatul lui Sam Lufti, a facut aceste declaratii in prima zi a acestui proces, la Curtea Superioara din Los Angeles.
"Ii placea sa consume amfetamine. Aproape tot ce a mers rau in acea perioada a fost cauzat de acele medicamente", a spus avocatul Joe Schleimer, sustinand ca Sam Lufti a fost facut un fel de "tap ispasitor" pentru caderea psihica suferita de Britney Spears in 2008.
Joe Schleimer a spus ca Sam Lufti a incercat sa o ajute pe cantareata, insa a esuat in acest demers, in urma unui sir de evenimente care au culminat cu internarea cantaretei americane intr-o clinica de psihiatrie si cu plasarea acesteia sub curatela tatalui ei.
Sam Lufti solicita o parte din averea artistei, sustinand ca a semnat cu aceasta un contract prin care devine managerul ei, contra unui procent de 15% din veniturile obtinute de Spears.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Fostul manager al lui Britney Spears: Era DEPENDENTA de amfetamine.