"Vineri intram in studio ca sa inregistram 4 piese de pe noul nostru album. Una de-a lui Mihai Alexandru, producatorul nostru muzical, si trei de-ale noastre", a spus Nelu Dumitrescu, citat de rtv.net.

Cat priveste cum a fost primita de fani preluarea rolului de solist al trupei de catre Toni Seicarescu, Dumitrescu a spus ca parerile sunt impartite si ca trupa nu s-a gandit niciodata ca Iris va depinde de un anumit solist vocal.

"Unii se bucura si zic ca, intr-adevar, ca este un solist vocal cu energie, adica se mișca pe scena, altii nu vad trupa Iris fara Cristi, dar eu cand am facut aceasta formatie, grupul Iris - impreuna cu Nutu si cu Emil nu ne-am gandit niciodata ca trupa Iris va depinde de un solist vocal".

Cristi Minculescu a parasit trupa Iris pe 3 septembrie, cand s-a anuntat ca va fi inlocuit cu Toni Seicarescu, cunoscut pentru colaborarea sa cu Directia 5.