De la primele acorduri ale piesei, toata sala s-a ridicat in picioare tinand foi cu inimioare si cu mesajul "Ne-ai lipsit". Artista, uluita, a lasat publicul sa cante prima strofa si refrenul piesei.
Aceasta uriasa declaratie de dragoste pentru Lara Fabian, care a sustinut primul ei concert in Romania, sambata seara, pe scena Salii Palatului din Capitala, a fost pregatita de fan clubul autohton al artistei, relateaza MEDIAFAX.
Toti spectatorii, care au umplut sala, fiind oameni care au asistat la concert si in picioare, de-o parte si de alta, au gasit pe scaune foile respective, care aveau pe o parte imprimate inimioare cu textul "Tu nous a manqué" (Ne-ai lipsit), iar pe cealalta indrumarea sa ridice aceste foi la piesa "Je t'aime".
Cantareata a fost vizibil impresionata de gest. Spectatorii au inceput sa cante piesa - peste 4.000 de voci inganand versurile primei strofe si celebrul refren, pentru ca vocea Larei sa rasune apoi pana la final, cand cantareata a exclamat "Va iubesc, Bucuresti!", in engleza si franceza.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului [VIDEO] Publicul roman i-a facut o surpriza Larei Fabian.