Noul film Frumoasa si Bestia va fi regizat de Guillermo del Toro si se va baza pe un scenariu scris de Andrew Davis (care a mai lucrat la Jurnalul lui Bridget Jones).

Guillermo del Toro a decis sa preia sarcinile de regizor pentru acest proiect, unde deja fusese anuntat drept producator. Frumoasa si Bestia este un basm foarte popular acum la Hollywood. Filmul Disney va fi in curand lansat din nou in cinematografe in varianta 3D, iar televiziunea CW a anuntat ca va finanta un serial bazat pe aceeasi poveste.

Variety relateaza ca Emma Watson se apropie sa semneze contractul pentru a interpreta rolul principal in filmul lui del Toro. Actiunea va avea loc in trecut, spre deosebire de Beastly, o adaptare moderna a basmului.