Colectia pentru femei va exprima exuberanta si culoare, fiind dominata de rochii care se potrivesc perfect cu atmosfera sezonului si elemente din piele, imprimeuri colorate, matasea naturala si accesorii precum tocuri inalte si bijuterii fantezie. Colectia pentru barbati se va concentra pe croieli precise si va propune inclusiv smochingul perfect, curele si bijuterii.

Noua colectie va fi disponibila incepand cu 17 noiembrie in aproximativ 300 de magazine din intreaga lume, precum si online.

„Sunt foarte incantata sa colaborez cu H&M si sa am ocazia sa ma adresez publicului lor larg. Colectia va fi chintesenta Versace, perfecta pentru H&M si pentru fanii Versace de pretutindeni”, declara Donatella Versace.


Fondata in 1978 de catre Gianni Versace, casa de moda a revolutionat moda prin rochiile sale indraznete si imprimeurile extraordinare, creand stiluri provocatoare pornind de la teme clasice, toate croite cu un ochi artistic impecabil.

Versace este cea mai recenta casa care va colabora cu H&M la crearea unei colectii exclusive cu un designer, dupa colaborarile similare cu Karl Lagerfeld, Stella McCartney, Comme des Garçons, Jimmy Choo si, cel mai recent, Lanvin.