"Consiliul de administratie condamna cu tarie acele afirmatii si il declara pe Lars Von Trier persona non grata la Festivalul de la Cannes, iar acest lucru are efecte imediate", a anuntat conducerea festivalului, potrivit MEDIAFAX,

  • Organizatorii festivalului de pe Croazeta au precizat ca aceasta sanctiune nu duce la excluderea filmului cineastului danez din competitia oficiala si din cursa pentru Palme d'Or.

Presedintele festivalului, Gilles Jacob, a convocat, joi dimineata, o reuniune extraordinara a consiliului de administratie pentru a examina eventualele sanctiuni la adresa renumitului regizor danez.

Potrivit unui participant la aceasta reuniune, Lars Von Trier "ramane in competitie, insa a fost rugat sa fie discret. Daca va primi un premiu, duminica, i s-a cerut sa nu vina sa il ridice".

  • Numeroase personalitati din industria cinematografica, in special franceze, au cerut miercuri seara excluderea cineastului danez sau cel putin adoptarea unor sanctiuni pentru acele declaratii facute de Von Trier.

"Festivalul de la Cannes ofera artistilor din lumea intreaga o tribuna exceptionala pentru a-si prezenta operele si pentru a apara libertatea de exprimare si de creatie" si "regreta profund ca aceasta tribuna a fost utilizata de Lars Von Trier pentru a exprima cuvinte inacceptabile, intolerabile, contrare idealurilor de umanism si generozitate, acele principii care patroneaza existenta insasi a festivalului", au adaugat organizatorii.


Cu ocazia conferintei de presa organizata, miercuri, dupa proiectia celui mai recent film al sau, intitulat "Melancholia", regizorul danez Lars Von Trier a socat publicul de la Cannes, exprimandu-si simpatia pentru Hitler, pe care il "intelege", si afirmand ca "Israelul te scoate intr-adevar din sarite".

La cererea organizatorilor festivalului, cineastul danez si-a cerut scuze, in dupa-amiaza de miercuri.