• Vedeta a anuntat vestea lansarii pe contul sau de Twitter.
"Piesa mea The Edge Of Glory va fi lansata pe iTunes maine si va da startul numaratoarei inverse pentru lansarea albumului. Mai avem o singura incercare pana sarutam taramul de dincolo. Sunt pe marginea unei finalitati pe care noi o numim viata", a scris Lady Gaga pe site-ul de socializare, potrivit The Guardian.

Odata cu postarea anuntului, Lady Gaga a pus pe pagina ei de Twitter si coverul oficial al melodiei „Edge of Glory".

Noul album al cantaretei Lady Gaga se intituleaza "Born This Way" si va fi lansat pe 23 mai. "Born This Way" este al doilea album de studio din cariera cantaretei Lady Gaga.

Vedeta a mai lansat doua piese de pe cel mai recent album al sau, "Born This Way" si "Judas", ambele foarte controversate.

Pentru "Judas" Lady Gaga a fost acuzata de blasfemie, deoarece contine versuri precum: "Vreau sa te iubesc/ Dar ceva ma indeparteaza de tine/ Iisus este virtutea mea, si Iuda este demonul de care ma agat......Oh, el este atat de crud/ Dar sunt inca indragostita de Iuda".