Potrivit dailymail.co.uk, dupa recenta despartire de Jessica Biel, cu care avea o relatie din anul 2007, Justin Timberlake nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a se afisa alaturi de o alta vedeta de la Hollywood - Mila Kunis, care poate fi vazuta in filmul "Lebada neagra/ Black Swan".

Se pare ca Mila Kunis a jucat un rol important in despartirea dintre Justin Timberlake si Jessica Biel, desi agentii de presa ai celor doua vedete - Timberlake si Biel - au insistat, intr-o declaratie comuna, asupra faptului ca decizia de a nu mai forma un cuplu a fost luata de comun acord de cei doi artisti americani, fara a implica o a treia persoana.

Potrivit unor surse apropiate, se pare ca actrita din "Lebada neagra" si cantaretul pop au inceput sa flirteze inca din septembrie 2010, cand s-au intalnit pe platourile de filmare ale filmului "Friends With Benefits", in care joaca impreuna.

Prietenii celor doi sustin ca Timberlake, in varsta de 30 de ani, este "foarte interesat" de Kunis, in varsta de 27 de ani, intre cei doi existand "o atractie foarte puternica".

"Justin este foarte interesat de Mila. Au flirtat, dar pana acum nu s-a intamplat nimic intre ei", a declarat o sursa pentru E! Online.

Justin Timberlake si Mila Kunis au aparut din nou impreuna in public cand au prezentat un premiu la gala premiilor Oscar de anul trecut, moment in care a fost evidenta "chimia" dintre ei. In plus, pe covorul rosu, raspunzand unei intrebari pentru E! Online, Justin Timberlake a declarat ca scenele de dragoste cu Mila Kunis din urmatorul lor film "Friends With Benefits" nu au fost deloc dificile.

"Este un lucru usor de facut. Cred ca pot sa vorbesc in numele tuturor barbatilor din lume, cand spun ca asta (filmarea scenelor de dragoste, n.r.) a fost partea cea mai usoara", a afirmat Justin Timberlake.

Pe de alta parte, Mila Kunis a marturisit la randul ei recent intr-un interviu pentru MTV: "El (Justin Timberlake, n.r.) este pur si simplu incantator, profesionist, dulce si uimitor. Poate face tot ce-si propune".


  • Macaulay Culkin, din nou singur: La randul lor, actorii Mila Kunis si Macaulay Culkin au decis sa inceapa anul 2011 pe cont propriu, punand capat in luna ianuarie relatiei lor care a durat opt ani.