Andreea Berecleanu a nascut sambata, la Maternitatea Spitalului Elias, un baietel de 3.200 kilograme si 56 de centimetri. Personalul medical a fost uimit de lungimea bebelusului, acesta fiind declarat imediat record al sectiei. Andreea si baietelul ei vor fi externati maine, iar familia Zaharescu se intoarce acasa intr-o "noua formula".
Prezentatoarea jurnalului de la ora 16.00 a nascut dimineata, prin cezariana, iar operatia a fost efectuata de doctorii Denisa Protopopescu si Cristian Radoi, aceiasi medici care au adus-o pe lume si pe Eva, primul copil al cuplului Zaharescu. "In noaptea de vineri spre sambata au inceput contractiile, am plecat la spital, iar sambata am devenit tatic pentru a doua oara", spune Andrei. Ca si in cazul Evei, fetita de patru ani a familiei Zaharescu, stiristul a asistat la nasterea fiului sau. "Am fost in sala in care a nascut Andreea, insa i-am lasat pe medici sa-si faca treaba. Important este ca am tinut-o pe sotia mea de mana in momentul cand a adormit si am fost prima persoana pe care a vazut-o atunci cand s-a trezit", povesteste el.
Nou-nascutul are deja o porecla: "Somnorosul"
Andrei a fost in permanenta la Elias, alaturi de sotia sa, iar putinele ore de odihna le-a petrecut tot la spital. "Cum sa las cea mai frumoasa femeie si mamica singura in spital? Ma uit la ei si nu-mi vine sa cred: Andreea il alapteaza, apoi bebelusul adoarme in bratele ei", spune, emotionat, Andrei. Si Eva "s-a molipsit" de la tatal ei. "Cand am sunat-o sa-i dau vestea, a scos un tipat, ca nu pot sa-i spun altfel, de bucurie. Acum nu mai vrea sa plece din maternitate. Il mangaie tot timpul, ba chiar i-a gasit si o porecla. Ii spune "Somnorosul", dupa numele piticului din povestea cu Alba ca Zapada", marturiseste Andrei.
"Cu siguranta il va chema Zaharescu"
Numele juniorului Zaharescu nu a fost ales inca, desi exista o lista finala de trei prenume. "Luni (azi - n.r.) urmeaza sa-l declare Andrei, asa ca mai avem ceva timp de gandire", spunea Andreea sambata. "Cu siguranta il va chema Zaharescu", glumeste sotul ei. Vedeta Antenei 1 a primit o multime de vizite cand si-a revenit dupa operatie. "E un adevarat pelerinaj aici: rude, prieteni", spune Andrei. "Nu-mi dau inca seama cu cine seamana, insa tot neamul revendica ceva: genele, nasul", se amuza prezentatorul. Sotia lui este de alta parere. "Cred ca pustiul seamana cu Andrei. Trasaturile se schimba pe parcurs, insa la inaltime ii calca pe urme", spune Andreea, dupa ce a aflat ca lungimea medie a unui nou- nascut este de 49 de centimetri.
Doua perechi de nasi
Cu toate ca Andreea se intoarce acasa maine, ea va mai ramane o perioada alaturi de familie. "Nu cred ca revine pe sticla mai devreme de o luna si jumatate doua", spune Andrei. Nasii bebelusului vor fi cele doua perechi pe care familia Zaharescu i-a avut la casatorie si care au botezat-o si pe Eva: Adi Ursu si Carmen Avram si Dorin si Doina Vasilescu. Carmen Avram, viitoarea nasa a copilului, a declarat pentru "Evenimentul zilei" ca sotii Zaharescu tin secret, deocamdata, numele copilului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Record Andreea Berecleanu.