Oprah si-a reluat locul fruntas in clasamentul celor mai puternice si influente celebritati de pe planeta, presarat anul acesta de ascensiuni si coborari spectaculoase. Oprah Winfrey a reusit sa revina in frunte dupa ce anul trecut a fost detronata de actrita Angelina Jolie, clasata anul acesta pe locul 18, dar si pentru ca, intre timp, si-a rotunjit conturile cu 315 milioane de dolari, potrivit NewsIn.

Realizatoarea de televiziune este urmata de cantareata Beyonce si regizorul James Cameron. Intre primele zece vedete din clasament se numara Sandra Bullock (locul 8) si Madonna (10), dar si trupa U2 (7). Doua intrari spectaculoase sunt cele ale actorilor "Twilight" Robert Pattinson, intrat direct pe locul 50, si partenera sa de platou, Kristen Stewart, pe 69. Clasamentul este intocmit luand in calcul atat castigul realizat in ultimul an de vedete, cat si atentia pe care le-o acorda media (internet, presa, radio).