Actrita, care este ambasador al bunavointei pentru Unicef, a vizitat serviciul de pediatrie al spitalului Dario Contreras din Santo Domingo, specializat in tratarea traumelor. Jolie a fost insotita in vizita de directorul spitalului si de Gonzalo Vargas Llosa, fiul scriitorului peruvian Mario Vargas Llosa.

"E absolut oribil sa vezi o catastrofa de o asemenea amploare, care a lovit persoane care oricum erau, de decenii, victime ale unei saracii extreme", a declarat actrita, potrivit NewsIn.

Angelina Jolie si partenerul sau, actorul american Brad Pitt, au facut o donatie de un milion de dolari organizatiei Medici fara Frontiere, dupa cutremurul care a avut loc pe 12 ianuarie in Haiti.