Circa 50 de turisti aflati in fata luxoasei resedinte de la Cap Negre a familiei Carlei Bruni-Sarkozy l-au aplaudat pe Chirac la sosire, in jurul orei locale 20.00 (21.00 ora Romaniei), potrivit NewsIn.

Imbracat in camasa alba si pantaloni bej, Chirac a coborat din masina pentru a le strange mana jandarmilor care il insoteau.

Si anul trecut, Sarkozy si predecesorul sau au servit cina impreuna cu sotiile lor la resedinta familiei Bruni-Tedeschi.

Familia Chirac se afla de la inceputul lunii august la Saint-Tropez, una dintre statiunile emblematice ale Coastei de Azur, si stau intr-o resedinta a omului de afaceri Francois Pinault.

De la sosirea sa pe Coasta de Azur, in 31 iulie, dupa ce s-a simtit rau in timp ce facea jogging, in 26 iulie, Sarkozy a inotat in fiecare zi si s-a plimbat de doua ori cu bicicleta, unul dintre sporturile sale preferate. El a invitat mai multe personalitati, precum printul Albert al II-lea de Monaco sau ministrul de externe Bernard Kouchner.