De mult asteptam un astfel de eveniment si pe meleagurile noastre.

Dovada a faptului ca suntem vii, universali, cu placeri si locuri comune.

De asta ne-am si strans o multime acolo, la Falticeni, un loc ce va deveni gazda multor evenimente de genul acesta. Motivul: un recital spectaculos Lance Lopez, un chitarist apartinand noului val din blues-rockul american, un talent confirmat de premii si prestatii de inalta tinuta, de colaborari de marca de-a lungul timpului (Buddy Miles, Chris Duarte, Lucky Peterson, Joe Bonamassa si multi, multi altii, asa cum se obisnuieste in lumea genului), care se afla intr-un turneu mondial ce include si cateva locuri de marca din Romania.

Un recital extraordinar, asa cum il vedem pe orice mare scena din lume sau in cluburile de dincolo, din lumea cu adevarat noua. Si pentru ca fiecare poveste are un “ce” si un “cum”, acesti gemeni de nedespartit ai succesului, am sa trec repede la detalii.