Mircea Balaban are 28 de ani si lucreaza ca ospatar la un restaurant din Poiana Brasov. S-a nascut la Comanesti, in judetul Bacau. Cand baiatul avea doi ani, mama sa a murit si a ajuns in grija statului. La 14 ani, o matusa de gradul doi l-a luat cu ea la Brasov.

Femeia avea in grija o vila din Poiana Brasov si l-a adus cu ea, alaturi de familia ei. De la 18 ani se intretine singur si lucreaza pe la hotelurile si restaurantele din Poiana.
Balaban ne-a declarat ca nu mai are liniste de cativa ani, de cand lumea ii spune, mai in gluma, mai in serios, ca seamana cu Copos. El nu are un argument forte care sa-i sustina ipoteza, dar incearca sa stranga bani pentru testul de paternitate.

"Sunt fiul lui George Copos. Vreau sa fac testul ca sa demonstrez acest lucru", ne-a spus Balaban. El isi aminteste emotionat ca l-a intalnit pe Copos acum cativa ani, iar acesta l-ar fi mangaiat parinteste.

Tanarul nu poate uita nici cum in urma cu cinci ani, cand era ajutor de bucatar la un hotel din Poiana, Cristiana, sotia lui George Copos, a venit si a stat de vorba cu el si ceilalti angajati cateva minute.