Vila a fost construita in 1996, pe un deal din Sant Antoni, dupa ce, timp de sase luni, constructorii au muncit sa despadureasca terenul. Cretu a fost dat in judecata de organizatiile pentru protectia mediului si, la capatul unor procese care au durat nu mai putin de 14 ani, instanta a emis ordinul de demolare a constructiei. "Proprietarul a fost avertizat ca a construit ilegal. Este o victorie istorica faptul ca s-a reusit demolarea ei", au declarat reprezentantii celor care l-au chemat la tribunal pe muzician.

In varsta de 52 de ani, Michael Cretu este cunoscut ca fiind omul din spatele marcilor muzicale de succes Sandra si Enigma, aminteste NewsIn. Cretu a inceput sa studieze muzica la licee din Bucuresti si Paris, dupa care a absolvit Academia de Muzica din Frankfurt si s-a stabilit in Germania. Primele sale succese au venit datorita colaborarii cu grupul Hubert Kah, iar apoi si-a legat numele de cariera viitoarei sale sotii, Sandra, pentru care a scris piese de top in anii '80 - "Maria Magdalena", "In the Heat of the Night" si "Loreen".

In anii '90, Michael Cretu a facut vanzari record cu un nou proiect muzical de succes, Enigma, care a inventat, practic, prelucrarile cu rezonanta religioasa in stilul electro-pop. Alte colaborari importante din cariera lui au fost cele cu britanicul Mike Oldfield si cu producatorul german Frank Farian, creatorul formatiilor Boney M, Milli Vanilli si Bad Boys Blue.