Dupa ce zona din fata scenei, Gazon A, a fost sold-out la doar o luna de la punerea in vanzare a biletelor, locurile din tribuna VIP si din Gazon B sunt tot mai putine pe zi ce trece!
Prezentat de BECK’S si organizat de Emagic, spectacolul, care va avea loc in Parcul Izvor, este inclus in turneul „Tour of the Universe”, turneu ce va cuprinde 28 de orase si va atrage numai in Europa peste 1.3 milioane de fani!
Cu mai bine de trei luni inainte de concert, au ramas disponibile doar cateva sute de bilete VIP din cele 3000 puse initial in vanzare, iar Gazon B este aproape plin, capacitatea acestei zone urmand a fi atinsa in zilele urmatoare!
Ultimele bilete din zonele VIP, Gazon B, precum si cele din Gazon C pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta precum si online, de pe www.myticket.ro, la urmatoarele categorii de pret: 360, 120 si 100 lei.
Pe 21 februarie, Depeche Mode va interpreta in cadrul galei Echo German Music Awards (Berlin) in premiera mondiala piesa „Wrong”, primul single de pe cel de al doisprezecelea album din cariera trupei, „Sounds Of The Universe” ce urmeaza a fi lansat in luna aprilie. Albumul va fi promovat in cadrul turneului „Tour of the Universe 2009”, care ii va aduce pe membrii Depeche Mode pentru a doua oara la Bucuresti, pe 16 mai, in Parcul Izvor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Biletele la Depeche Mode, vandute mai repede ca in 2006.